Niciodata....

... Sa nu uiti de inima ta!

Ploaia lacrimilor noastre

Ce-ar fi faca n-ar mai ploua? Cum ar arata lumea fara picaturile cristaline si reci care cad din nori? Nu sunt o iubitoare de furtuni (bine, nu mereu), dar imi plac "ploile calde" de vara. Mai invioara un pic natura si omul care se plimba stingher pe strada.
Acum imaginati-va cum ar fi daca n-ar fi existat plansul. Cum ar fi lumea fara "putinta" de a plange? Toti spun ca nu le place sa planga, c-ar vrea sa nu mai planga niciodata. Dar plansul face o persoana se calmeaza, reuseste sa aduca gandirea lucida, desi imbatata in lacrimi. Daca e s-o luam mai stiintific, lacrimile curata ochiul, deci tot de bine e si asta.
Mie-mi place sa plang. Nu-mi plac neaparat motivele, dar imi place sa plang la fel de mult cum savurez un trabuc bine facut. De ce? Pentru ca dupa ma simt mai odihnita, plina de viata, cu chef de glume, neiritata. Pentru ca dupa sunt un om nou, renasc. Fiecare lacrima-mi curge pe-obraz si-mi aduce un gand care-mi clarifica unele lucruri - probleme sau nu.
Dac-ati plans vreodata de fericire [ Just Love... blog, "Gustul lacrimilor"  <- click]  atunci se presupune ca stiti ca lacrimile sunt dulci. E ca o ploaie calda de vara in care cine nu adora sa danseze si/sau sa sarute persoana iubita.
Ploaia readuce natura la viata. plansul readuce omul la viata.

Culoare. Multa culoare

Ce frumos ar fi sa fie lumea plina numai de culoare. Sa fie-o armonie de culori, sa fie un curcubeu, fascinant. Atunci si oamenii-ar fi mai bine-dispusi, mai fericiti. Cum vine asta?

Culoarea este un factor foarte important al sentimentelor satisfacatoare. Cum se spune: alb e pace, rosu pasune, galben e gelozia sau lumina, etc. Culorile care ne plac, in care ne imbracam sau care constituie un accesoriu spun multe, foarte multe despre noi.

Imaginati-va un oras colorat. Parca "picat" din desene animate. Cum ar fi? Copilaresc. E bine, asa ar mai ramane la iveala o parte din sufletul nostru de copii, asa-i? Ni s-ar permite sa ne bucuram oricand de culoare. De ce majoritatea persoanelor, cand vad un barbat imbracat mai colorat pe strada, isi fac o imagine nu neaparat buna despre el? Omul pur si simplu are o parte de copil in el, ceea ce e numai de bine. A, sa nu fie exagerat de copil, dar oricum.

O culoare trista, nuante inchise, parca ne supara. De aia am scris, din reflex, intai "culoare trista". Insa un verde deschis, galben limon, un portocaliu cald, deschis, n-ar face o persoana sa zambeasca?

Ia incercati.

Către împlinire

Am uitat. Am uitat cum era exact viaţa mea înainte să te-ntâlnesc pe tine. Ştiu, în mare (sau ocean), cam ce făceam, dar nu mai ştiu cum mă simţeam. Ţin minte că-mi plăcea. Da, îmi plăcea, de ce nu, dar parcă-mi lipsea ceva. Da, îmi lipsea clar. Îmi lipseai TU. Tu, îmi lipseai. Dumndata cu iubirea ta adevărată ce.o simţi pt mine.
Îmi lipsea căldura sufletească, siguranţa că cineva are grijă de mine orice-aş face.
Da, asta.mi lipsea. Clar.
Toţi trebuie să fim conştienţi că iubrea este tot de ce avem nevoie ca să ne putem împlini vise, să ne putem atinge ţeluri, căci inconştient unul dintre vise este iubirea, iar cu acesta împlinit ne dăm seama că putem avea si altele.
Deci îţi mulţumesc Ţie că mi-ai deschis calea către împlinirea viselor.

Secretara de care vorbeam în postarea anterioară, timpul, îşi bate joc de mine.*Cum? Prea simplu.#
Îmi dă atâtea de făcut în perioade scurte şi mai nimic în altele. De ce cuvânt cu p şi z a mă-sii mă presează aşa?!
Mă gândesc că-i o ''piatra'' de-ncercare, să vadă dacă sunt capabilă de ceva, dar de ce nu mă crede pe cuvânt?
Ştiu de ce. I-e frică. Frică pt că n-am să mai am nevoie de ea cand am să fiu ''potentă'' să trăiesc fără program.
Haha:)), i-e frică de mine!!

secretare

Timpul ăsa nici măcar nu există, e doar o agendă. Da, timpul a fost şi este agenda, sau hai mai pe-nţeles, secretara lumii. E un fel de joc.
Oamenii sunt şefii unei firme (-viaţa) iar timpul secretara card le spune ce şi când să facă. Nimîc mai mult.
Mimtea este şi ea o secretara, dar de un alt fel. Este cea care ne spune direct cum stau lucrurile. Este şireata (sau doar proastă), ne induce şi-n eroare uneori. Deh, mai incurcă şi ea ''listele'', iar noi suntem cei care trebuie să le dezlegăm. Nimic mai mult.
Măcar de-am câştiga şi bani numai din ''postul'' ăsta de şefi.

O salata

La ce ne trebuie matematica?

Frumos, multa lume da acelasi raspuns. Si al meu va fi la fel:

                La orice.

Da, injurati-ma acum ca vorbesc ca parintii vostrii. Da stiti ce? Ideea e ca eu nu vorbesc de ecuatia de gradul II sau de functii trigonometrice, nu vorbesc de radicali sau de π. Eu vorbesc de aritmetica simpla.

Imi faceam unghiile si ma gandeam cum as explica cuiva ca trebuie facute. Si ziceam: „Trebuie sa proportionezi picatura de oja fata de marimea unghii”. Si mi-am zis – uite matematica! Oricine ar face asa si – uite matematica! Dupa m-am mai gandit putin si in orice facem ori adunam ceva, ori vorbim in procente, ori proportionam doua (sau mai multe) lucruri. Oriunde este un pic de matematica. Nu sunt sustinatoare a zicalei: „totul este matematica”, pt ca nu este adevarat dupa parerea mea. Cand spui „,matematica” te gandesti la chestii complicate. Dar ceva mic acolo tot este strecurat oriunde. Si din orice „domeniu” este cate putin in fiecare lucru. Lumea in sine este cate putin din orice.

Mie asa mi se pare, eu asa ma simt – cate putin din fiecare. O salata.

Fumul iubirii

Cat ma chinuie un sentiment. Sentiment al carui definitie nici nu o cunosc macar, dar al carui simptome ma transforma in scrum. „Doar petale uscate cazute pe-o carte imi spun ca tu esti departe” (Dj Project ft Giulia – Mi-e dor de noi) si nu-mi pot scoate din minte acest fapt. Ma simt incapabila sa-mi dau atentia altor lucruri.

Fum se ridica agale in aer de la o tigara uitata-n scrumiera, ma uit la el si imi vad viata. La fel ca o tigara. Folositoare pana se termina, lasand un fum al sperantelor, al tuturor viselor. Mi-as dori sa nu te fi cunoscut, sa nu fi avut o relatie, imi place complicatul, nervii sunt si ei buni, dar intr-o limita – si a fost de mult trecuta. Poate e problema mea – dar tocmai: eu, a mea. Si monotonia, „I got used to all those stuff”, mi-au ajuns chiar.

Tigara noastra s-a fumat. S-a fuamt, oare? Ii dau inca o sansa sa fumege, cum ii dau de cand am aprins-o, dar pt cat timp va mai scoate fumul iubirii?

Ascuns

Poate ca totul e o iluzie, o iluzie asa de reala. Totul este o iluzie reala. Orice este o iluzie reala. E o contradictie, dar o contradictie doar in cuvinte. In viata este un adevar. Nimeni n-are sigurantza ca ceea ce vad eu este ceea vezi tu sau el sau ea. Nici ceea ce vad ei poate nu este ceea ce vedem noi. N-avem de unde sa stim. Cuvintele nu ne permit sa ne dam seama, ochi in ochi sa ne privim si poate vom avea o vaga idee despre aceasta „viziuni” ale lucrurilor, sentimentelor, situatiilor.

Si daca e asa, de ce sa ne mai chinuim?

Pastreaza in gand "ce e arta"

Ce e arta pt lume? Nimic? Nimic sau ceva pur si simplu pt distractie? Nici una, nici alta. Arta inseamna totul, viata in sine. Trebuie sa ai un talent ca sa sti sa-ti faci viata frumoasa. Trebuie sa ai talentul de a vedea partea buna a lucrurilor, partea care te avantajeaza pe tine.

Cand sprui „arta” lumea se gandeste la pictura, la literatura, la muzica. Unii pun si stiinta in aceeasi sacosica, dar nimeni nu recunoaste ca viata in sine este o arta. De ce nu este asa vizibil acest lucru? De ce majoritatea prefera sa nu vada dincolo de „piesa de teatru”, adica dincolo de evident, de ceea ce oricine si orice isi da seama, de ceva ce pare „spus” dinainte.

Arta, pt mine (strict si personal) inseamna tot ceea ce ma inconjoara – chiar daca poate nici nu-mi place. Pt ca eu pastrez in minte faptul ca lucrurile (materiale) sunt munca cuiva – deci arta. Sentimentele sun o arta.

Deci totul este o arta.

Tom & Jerry si capcanele

Timpul. Ceva ce trece greu sau usor – pe moment. Dar si daca o zi ti se pare ca trece greu, la finalul unei etape (eg: an scolar, un proiect pe termen lung) ti se va parea ca a fost cat o bataie din palme.

Asta ma face sa spun ca mintea isi bate joc de noi. Ne intinde capcane. Viata oricum este o capcana intreaga si trebuie sa ai stil ca sa poti sa „te mulezi” cum trebuie ca sa nu doara. Cand

ne inducem un tel, parca cineva/ceva pune o capcana de soareci (NU OTRAVA!) si cascavalul este telul. Trebuie sa te pricepi ca Jerry sa te feresti si de pisici si sa nu te prinda nici capcana.

Dar ce-ar fi viata fara ca tu sa fi Jerry, fara Tom si capcane? – Un lucru foarte plictisitor.

Spectatori

Nimic nu este ceea ce vedem

Putem sa ne mintim asa usor –

Orice apare, trebuie doar sa credem

Ca viata este doar un coridor

-          Spectatori

Coridor cu final indepartat,

Pe care ne plimbam si admiram

Tot felul de tablouri, neincetat,

In care este chiar viata noastra,

-          Spectatori

Suntem spectatori ai vietii noastre,

Ne facem planuri cand ea trece,

Ca florile din prea multele glastre

Se ofilesc si nu stim ce se petrece:

-          Spectatori.

Jocul video al altcuiva? Nu!

Si daca nu noi, atunci cine? Daca nu noi luam decizii asupra a ceea ce vrem sa facem poate maine, poate in 3 ani, atunci cine ne spune „va fi exact asa”, orice fel de „asa”? Nimeni. Chiar daca ai 15 ani si depinzi de parinti, tot tu trebuie sa iei deciziile ce tin de viata ta. Eventual te sfatuiesti cu ei, dar pe nimeni, vreodata, nu trebuie sa lasi sa-ti acapareze viata. Chiar daca e iubitul/iubita la care ti enorm – Tu esti Centrul Universului Tau si nimeni altcineva. Deci tu trebuie sa te ocupi de planurile tale si sa intelegi ca, daca n-au un motiv clar real si adevarat, inseamna ca nu te respecta, nu au increderea cuvenita in tine. Si daca esti un „om in devenire” tot e necesar sa fi constient ca „asa cum iti asterni asa dormi”, altfel viata ta va deveni un fel de joc „video” al unei sau unor persoane din jurul tau, ceea ce ar fi foarte trist. Nu poti si, pot spune ca ti-e chiar interzis sa nu fi stapan pe viata ta.

Ia-ti gandul de la „mami si tati fac totul pt mine” (daca asa gandesti) pt ca SIGUR nu este asa. Niciodata! „Mami si tati” nu vor fi mereu acolo.

Iubire fara visare nu se poate. Dar cu masura

E vorba despre vise. Vise si realitate. Ce trist. Adica ajungi la un moment dat sa regreti ca ai visat. De ce? Pt simplul fapt ca te-ai despartit de realitate si incepi sa traiesti in vise. "Prea trist e cand te trezesti din vis/ Si dai de un drum inchis" spuneam candva. Acum doar analizez. Da. E trist ca visezi si nu realizezi ca realitatea e alta, iar ceea ce spui tu ca  "traiesti" e doar o fantezie. Poti doar sa-ti faci rau daca ajungi sa traiesti in realitate raportandu-te la ceea ce visezi. Adica te astepti ca anumite persoane sa reactzioneze asa cum visezi tu, nu cum e adevarata ta relatie cu ea (persoana) si te superi pe ea total aiurea si nu mai sti dupa de ce pleaca departe de tine. Nu spun sa nu visezi, iubire fara visare nu exista, dar trebuie sa ai cea mai mare grija fata de realitate.
Altfel, risti sa pierzi pe cinva (poate chiar si ceva) la care chiar ti si-ai sa suferi, ti-o spun din proprie experientza.


[Pt ca a venit timpul ca aceasta idee sa apara ca postare. Multumesc.]

The Darkness and The Light

The Darkness is much more closer to The Light. People are so scared of The Devil and Darkness, but they don't notice that Lucifer is still an Angel, bad Angel, but an Angel.
Darkness also is somehow good, att least you do learn something from it, so what's so F***ing bad?! Don't you see that many people who say that they are keen on good things - Light - do sometimes much more bad things even if they don't know it? Someone said once: "Just don't fall into doing bads while trying to help". So many people hurt someone's feelings by trying to help them, and they don't even realize.
It's a piece of Darkness there, right? But it's so, so close to the Light - which means help, which means good, which means God.
So... - see? Darkness is pretty much closer to the Light, you Angel!

Nu va luati buletinu`!

Ce porcarie de tara! E Romania…. Trezeste-te nu e nimic de facut pe aici! Porcarie! Ei, da, bine, sunt baruri si chestii, cafenele, restaurante, bodegi jegoase… etc, dar daca vrei pur si simplu sa te distrezi fara sa dai bani nu ai ce face. Si, defapt, daca ai peste 14 ani si pana in 18, pur si simplu NU AI ce face daca nu vrei sa cheltuioesti mai mult de 5 lei pt un suc. De ce? Pai, dupa ce am patit azi mi-am dat seama ca acesti 4 ani sunt de nimic pt ca nu poti sa faci decat un singur lucru: sa stai pe banca sau sa te plimbi. Seamana cu ceea ce fac mosii si babele. De ce doar atat?

Doar atata pt ca… Am fost astazi in Hera si am avut „frumoasa” surpriza sa fim goniti din orice loc amuzant. E adevarat ca unul era pt copii pana in vreo 6 ani si am inteles, nu am comentat cine stie ce, pt ca avea dreptate. Chestiile alea chiar erau subrede pt noi, fapt pt care ne-am dus in alta parte, unde sunt niste monstrii de metal gen balansuare si alte alea. Si tot a inceput cineva sa rage la noi ca nu avem 14 ani, ca sa plecam de acolo. In pula mea (scuzati), de ce Dracu nu puteam sta? Aaaa, pt ca avem 16 ani… da… asa e! Pt ca la varsta noastra nu poti sa mai te dai intr-un balansoar sau intr-un legan care ar tine destul de mult, daca e asa, pt ca era un metal f rezistent…. Dar nu, nu… avem 16 ani….

Faptul ca m-am enrvat si in fine, s-au intamplat destule, e part 2a.

Acum, fara nervi, ca mi-au trecut (partial), ideea e urmatoarea: in Bucuresti (Romania, in general) pur si simplu nu ai ce face. Daca ai pana la 14 ani te numesti copil si faci orice decat ai vrea pentru ca nu te lasa parintii sa iesi din casa. Daca ai peste 14 ani ai un text fata de parinti, ei te lasa afara. Ajungi in parc si ce cacat faci? Nimic, stai pe o banca. A, daca esti cu iubitul/iubita da, ok, stai pe o banca… Dar vine un moment in care n-ai chef numai sa stai si vrei sa te distrezi… In baruri teoretic nu poti sa intri ca n-ai 18, in parculetele de copii nu poti, ca ai peste 14…. Deci ce faci? Aaaaaaaaaaaa, da, sugi checu`, asa e….

Eh si gardianul ala (era o ea, dar „gardiana” nu cred ca exista;) ) a zis ca sa nu ne suparam pe ea ca nu e vina ei, ci „a lu` sefu”. Da, are dreptate, am injurat-o degeaba, recunosc. „Sefu`” ala ar trebui sa se gandeasca putin la asta… Cat timp sunt rezistente cacaturile alea, de ce sloboz le pune >14?!?!?!?!?!

In fine, mrg, kkt, e clar, daca ti-ai luat buletinu` nu mai poti s te distrezi….

Invitatie la joaca

Hai sa luam un calendar cu patratel. Adica o chestie din aia pe care o pui pe fiecare zi a lunii. Vi l-ati imaginat, da? Perfect. Acum hai sa ne gandim la urmatorul lucru: ce-ar fi daca am da timpul inapoi prin simpla miscare de a muta patratelul in zilele trecute? Li s-ar demola multora povestea cu „masina timpului”.
Un lucru itneresant pe care l-am observat este calendarul din telefon. In 1980 se naste si in 2079 moare. Alte telefoane au si mai mare perioada de „viata”. Am vazut si 136 de ani… Viat-o fi aia? Genial. Va ganditi ce prost ma simt dandu-mi seama ca mor inaintea propriului telefon? Ca niste oameni au pus acolo niste ani pe care poate nici n-am sa-i traiesc? Si totusi, se poate intampla orice, omu` nu stie cand are sa moara, dar o vaga idee cum c-ai trai vreo 90 de ani tot ai. Si telefonul dulce peste suta bine…
Trist.

How Can I tell you?

Pentru ca e asa de greu sa iti gasesti cuvintele pentru a spune cuiva ca il/o iubesti.... Pentru ca ti-e ca nici n-o sa te creada, ca o sa iti rada in fatza... E frumos cand afli ca nu se intampla asta... Dar pana reusesti, pana iti faci curaj.... Trece ceva timp.....

ENERGIILE UNUI NOU NĂSCUT vs. ENERGIILE UNUI ADULT

Am auzit multe speculaţii asupra puterilor energetice ce le-ar putea deţine un copil, un nou-născut, un sugar. M-am tot gândit că teorii precum „Un nou-născut are mai multă energie decât un om mai învârstă” este greşită, iar aceasta pentru că, oricum ar fi, un om mai învârstă captează de-a lungul anilor destula energie - conştient sau nu. Acum, nu a precizat nimeni ce fel de energie... pozitivă, sau negativă. Aşa că mi-am mai muncit un pic mintea şi m-am mai gândit ca, intr-adevăr, un nou-născut are cu muuuult mai multă energie pozitivă decât un adult. De fapt, sa zicem aşa. Eu mă nasc in secunda asta (mă rog, doar pentru faptul ca scriu si dezbat aceste probleme ştim sigur ca m-am născut mai de mult, dar nu contează, un simplu exemplu aiurea) şi am o cantitate .x. de energie. .Y. este cantitatea de energie pozitiva ce se include in .x., dar am si o cantitate .z. de energie negativa, inclusa de asemenea in .x., numai ca, fiind nou-născut, y>z. Acum, aş pune o întrebare: ştie cineva sigur dacăenergia unui om/copil/nou-născut, fiinţă, oricum, este limitată…. Deoarece am oarecare îndoieli asupra……. Dar, trecând peste aceasta, deoarece, dacă ar fi adevărat, atunci teoria mea cu x, y si z ar cădea dintr-un start, să revenim. Recapitulând, eu sunt născută acum si am x energie, pozitivă şi negativa. Un bebe care s-a născut acum trei minute, are aceeaşi energie x, plus, plus un pic de z, care z era energia negativă. De ce? Foarte simplu: pentru ca a trăit puţin, foarte puţin, in această lume. Şi oriunde ar fi trăit, energie negativă se găseşte pretutindeni, deci oricum ar prinde şi acest pic din z, oriunde ar fi în acest Univers sau în oricare altul.

Şi m-am mai gândit la ceva. Dacă un copil tot are mai multă energie pozitiva pana la o vârstă de sa zicem….. 12-13 ani acum, căci după deja este intrat în mediul şcolii unde întâmpina diferite probleme si idei putem spune vulgare nu doar in sens pervers ci pentru a descrie ideea nu tocmai frumoasă si roz a vieţii….. prieteni falşi, certuri aiurea la şcoala şi cu părinţii pe nişte note poate chiar nefolositoare faţă de cât de folositoare ne este energia pozitivă mai târziu înjurături, ţigări, petreceri în baruri, alcool şi Doamne fereşte- chiar şi droguri. Bine-înţeles - e simpatic chiar sa vorbeşti un pic piperat cu colegii care te enervează, e distractiv sa ieşi în pauză cu ţigara intre degete iar după program sa nu şti cum să scapi de miros, e frumos să petreci o noapte întreagă dansând într-un club cu iubitul…. Nimic de zis - dar acestea - în exces – dăunează grav… nu sănătăţii - lăsaţi asta!- energiei pozitive pe care o avem. Energie pozitivă irecuperabila - la fel ca distrugerea neuronilor - i-ai pierdut: adio! Căci oricât ai capta seara, ce captezi? Tot energie negativa, adevărat, cu energie pozitivă - dar nu acea pura energie pozitiva pe care o ai la naştere….. Şi aţi spune acum: cum? Că mamele noastre (şi aceasta nu o trataţi ca pe o înjurătură) au trăit, iar noi, nou-născuţii luăm de la ele energie… A nu!!!, În nici un caz. Noi ( mă rog, „noi”..), nou-născuţii ne proiectam practic la mămicile noastre, nu avem nimic de fapt in comun… A, ca ele au făcut ceva cu tăticii ca sa putem noi material sa existam, asta este altceva, dar corpurile noastre energetice n-au nimic cu ale mamelor, taţilor, bunicilor, fraţilor şi ce mai vreţi voi.

Nuş`…. Am dreptate, n-am dreptate, sper sa vă daţi şi voi cu părerea.

Creaţia. Religie vs. Ştiinţă

Ia să vedem…

După cum ar zice babetele, Multiversul, Universurile, Galaxiile, Stelele şi sistemul nostru planetar.. solar sau cum vreţi să-i ziceţi ar fi creat de un oarecare moşulică numit Dumnezeu, care s-a hotărât să facă ceva- pur şi simplu- poate ca să-şi amâne plictiseala. Dar hai să vedem dacă e şi logic: moşulică ăsta cum de era, ha? Deci pe moşulică D-zeu trebuie sa-l fi făcut, creat sau ceva- cineva.... cine????.. Aha!, Nu exista răspuns... in baza de date...  Deci băbuţele cu religia pot sa se dea.. mai în colo.. la o parte. Să nu mai spun şi de aberaţiile numite religie, cu nenea Iisus, care-i fiul lui moşu’ D-zeu… dar D-zeu asta cum l-a făcut pe fisu?... ă? Bun, deci nici asta nu se ştie….

Dacă ne uităm la ce zice ştiinţa – dăm măcar de ceva mai logic: o masă energetică (care nu se ştie cum plutea ea acolo) a explodat şi, ca să vezi!, s-a născut Multiversul, Universurile, Galaxiile, şi tot tacâmul. E bine… dar, uite o idee: masa asta energetică, pentru că a explodat, s-ar putea numi gaură neagră… adică pentru lumea noastră (şi a extratereştrilor) e o gaură albă, numai că toate planetuţele, steluţele, universuţurile etc, etc au venit de undeva: o cu totul altă lume, pentru care, gaura noastră albă, e neagra!.... Dar lumea aia de unde e?.. deci mai bine nu ne batem capul cu aşa ceva…

Cert…. Sau deloc cert…. E că noi trăim – cel puţin aşa credem - aici… Aici, neştiindu-se clar unde, undeva intr-un Multivers… e ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân… numai că fânul acesta e infinit… Şi ca sa vezi! Dacă universul e infinit - şi totuşi există şi Multivers, înseamnă că sunt cel puţin doua universuri… deci infinit ori 2…? Deeeci, cât spaţiu ocupa de fapt chestia asta imensă, de au putut sa afle de ea nenii oameni de ştiinţa?

Ei bine, din clar, un pic mai neclar şi complet… în ceaaaţăăăă!

Asta sa zicem că a fost o mică parte din încercarea mea de a dovedi că totul e mare brambureală - ba poate minciuna, un fals - iar adevărul nici măcar nu există - nu ar avea cum.

Oamenii au cumva puterea să creeze ce îşi imaginează: energia poate e chiar invenţia lor - dar asta ar încurca şi mai rău teoriile de până acum… Dar energia asta sigur funcţionează! Şi energia asta e azi cumva, mâine altfel.. .de fapt ce tot zic - într-o miime de secunda este altfel… Aşa că oamenii pot sa creadă ce vor despre istorie, începuturile lumii - e treaba lor, energia din jurul lor se va conforma iar ei vor primii tot după datele în care cred.

Bine.. acum despre oameni….

Religia îmi zice că moşu’ cu numele D-zeu a făcut un bărbat şi din coasta bărbatului – femeia… Şi bine, după, cumva, s-a înmulţit populaţia… dar cum – că ăştia doi erau în rai – unde parcă sexul era păcat… şi de unde ar fi ştiut ei? Oricum, să zicem ca Adam cu Eva au comis-o, moşu’ D-zeu nu s-a supărat şi au avut ăştia doi copii - ca să poată şi ăştia să înmulţească populaţia…. Şi aşa mai departe bla bla bla.. până când?..... E, pâna-ntr-un timp….

Cum să poţi să crezi aşa ceva?

Ştiinţa, pe de altă parte, e din nou mai logica: spune ca noi, oamenii, suntem energie. Avem un sine „în” chakra4, care e pura, pura energie.

Oricum ar fi, cred că ştiu ca suntem… existăm…. Numai că eu una mai nou simt – adică simt material: un birou, o cană… nu sentimente. De fapt nu doar sentimente.. Deci nu mai ştiu sigur nici măcar când e real şi când visez……

Dar capitolul Vis vs. Realitate va fi alt-cândva.

Glumeam frate - chill!

Avem si noi niste drepturi! Drepturi nerespectate sau cel putin neluate in considerare atunci cand altii vor sa obtina ceva de la noi...

Adica mandea peste tandea, ce vreau defapt sa zic? Ca tooooti ne uuumflaa capu' cu "drepturile voastre. drepturile copilului" si cand e vorba ca ei sa le respecte, apai isi baga...... cuvintele despre drepturi inapoi in gura. Adica uita!
De atatea, atatea ori nu am auzit persoane, de la profesori la parinti, zicand "ai si tu drepturile tale" si cand e vorba de ceva "esti copil, n-ai voie nimic"....
Pai da` pana mea, cum vine asta?
Dar haidi ca asta nu e asa mare lucru, ca sincer si pe mine ma doare-n perspectiva de drepturi, ca in tarisoara asta nici lu' nenea Scaraozki nu-i pasa de reguli, asa ca de ce sa ne pese noua.... a, pt ca teretic sunt in avantaju` nostru- da va zic eu ca pana la 18 ani poti sa zici tu ca ai ce dreturi vrei, ca o sa ramai cu ele si atat- nu te asculta nimeni.

Si mai e si foarte amuzant (si chiar enervant) sa porti o discutie cu parintii. Adica eu vorbesc serios.... Sa presupunem si deloc prin absurd ca e chiar foarte posibil ca parintii te-au prins ca faci cine stie ce prostie si incep sa faca vocalizele clasice pe care tu nu le suporti "Deee ceeee??" "de d-aia mami, ca asta am facut- ce?" dar nu poti sa-i raspunzi asta maica-tii sau lu taica-tu, fapt pentru care tu inghiti desi poate ai avea ceva de zis si ai avea chiar dreptate sa fi facut acel lucru si se temrina totu' si tu esti catalogat drept "nebunu`".
Ei bine, tu chiar esti nebun, dar parca nu suporti sa fi descoperit, iti placea sa fi nebun sub acoperire, nu?
Da mai sunt si alte parti najpa. Te certi cu ai tai, ei te intreaba "de ce faci mai asta" sau te intreaba ceva- orice-ar fi si tu dai sa rapsunzi si primesti un taios "taaaaci!" si ciclu asta de replici se repeta de vreo 10 ori pana tu nu mai dai sa raspunzi si primesti un taios ''de ce nu-mi raspunzi?".... moment in care-n capul tau e o ceata cumplita si nu intelegi nimic.
Asta e intr-adevar aiurea de tot...
Ce mi se mai pare frumos e ca tu, pe post de copil, adolescent sau ce mama naibii oi fi tu, n-ai voie sa te enervezi. Tu nu ai voie sa ai probleme, nu ai voie sa fi certat cu cineva si mai ales- dar mai ales- nu ai voie sa ai pareri diferite de cele ale parintilor- si daca ai, le dai lor dreptate. De ce? Ca sa eviti in primul rand o cearta si in al doilea rand o teorie cu de ce e mai bine cum zic ei.... desi e doar o parere..... dar nu conteaza,

Parintii simt nevoia sa explice orice si sa tina predici.
Sa tipe si simt nevoia mereu sa nu inteleaga ce vrea copilu' ala...

Si mai am un exemplu clar in fata meclii mele: Parintii nu vor sa ne creada ca daca avem mintea matura- avem si corpu`: ca nu exista in lumea asta fiinta care sa aiba fizicul evoluat si psihicu' nu- adica e energetic si fiziologic... logic!

De ce stam...

...In fata calculatorului?
Pai e atat, dar atat de usor! - pe calculator avem internet, iar pe internet avem tot ce vrei... Muzica, filme, chatturi, classicul Y!Messeger care are chiar si versiunea WEB, Skypeul... si cate si mai cate.. jocuri....;) La partea cu jocurile sunt multi obsedati de PC-Gaming si e oribil dupa parerea mea- dar asta e-  problema lor.
Eu una stau pe calculator pentru iubitul nostru messenger si pentru iubitul nostru YouTube....        Pe mess mai vorbim si noi cu prietenii, cu iubitelele/iubiteii, mai schimbam opinii pe un chat nemtesc, sau ceva..... Ne mai uitam si noi la un serial pe YouTube ca slava domnului! s-au inventat persoane care inregistreaza Trzniti Din Nato, La Bloc, Nimeni nu-i perfect, Vacanta Mare etc etc si le uploadeaza pe UTube ca sa le vizionam si noi.
Fapt pentru care- normal!- nu ne putem lipsi de internet macar pentru astea doua... si cand mai pui la socoteala ca avem programe de downloadat de pe youtube muzica sau orice video sub format mp3 si ca astea ar fi compatibile si cu playerul de pe telefon, sau cu vreun alt music player- cum sa te mai desparti de calculator?

Pai parintii ar zice ca simplu- ca ne taie netu`… dar sincer- ar trebui ca in psihologie sa se creeze o noua ramura, sau ceva…. „lipsa de internet…” adica provoaca dependenta mai rau decat fumatul, in pana mea… ;). 

Let it go!

Sosaygoodbye, just say goodbye...... to whatever hurts you!

Reclame, promo-uri si timp pierdut

Da! Da! Da!... mă uitam şi eu la un film frumos…. Tocmai zbura un glonţ către detectiv când……. Când……. <>…… de parcă asta i-ar fi readus poliţistului dinţii pe care i-a pierdut în ultima luptă cu criminalul…. Da! Au început reclamele….. scurt metraje care promovează nişte produse.. nişte minciuni spuse doar pentru ca să fie cumpărată margarina fără conservanţi, dar cu E-uri sau pateul din ficat de gâscă care face „mac” sau altele din acestea… După, începe promoul: o înşiruire de fragmente din diferite traileruri care sună mai mult a telenovele, dar când auzi ca s-ar putea ca Johnny Deep sa moară şi să fie salvat de Miley Cirus îţi scânteiază ochii şi îţi scapă un „la ce ora eeee???”…

În tot timpul acesta eu mă uit pe alte poturi să văd ce se mai difuzează… dar pe majoritatea e tot publicitate, pe un 20% sunt: „ultimele crime”, sau „stiri” cu Andreea Esca sau vreun popă care cere fonduri pentru bisericuţă…. Aşa că sfârşesc să dau pe publicitatea unde teoretic filmul trebuia sa fi început de 5 minute, dar CNA-ul mai are şi vacanţă…..

Oricum, după un sfert de oră plin de „noul…” sau „revoluţionara formulă bla bla bla” sau „ultima ofertă cucuuu” începe filmul care, dintr-o greşeală, porneşte exact de după clipa în care glonţul trebuia să ajungă la detectiv sau pe langă detectiv…